Blaga catre Preda adeptul bicameralismului Sa se obisnuiasca toti ca decizia luata trebuie respectatade All-News / 11:01, 15-03-2010 Liderii democrat-liberali au din nou de furca cu europarlamentarul Cristian Preda si parerile independente ale acestuia. De aceasta data, Preda nu s-a mai luat de statutul partidului, ci de viziunea partidului privind modificarea Constitutiei. Preda a marturisit vineri, in cadrul unui simpozion, ca a votat impotriva la referendumul din noiembrie 2009, nefiind de acord cu impunerea unicameralismului in Romania. In opinia europarlamentarului PDL, unicameralismul lasa nerezolvata problema reprezentarii unor interese colective, astfel ca reforma politica si legislativa trebuie corelata cu o decizie privind amenajarea teritoriului si o filosofie a reprezentarii."Este parerea domniei sale. PDL are o pozitie clara. Nu putem vorbi intr-un fel la referendum si intr-un alt fel pe urma. Noi sustinem Parlamentul monocameral" a declarat luni, secretarul eneral al PDL, Vasile Blaga Vasile Blaga i-a transmis dealtfel un mesaj lui Preda: "Trebuie sa se obisnuiasca toti ca, in momentul in care un partid are o decizie luata, ea trebuie respectata. Este mai important sa nu incercam sa ducem in eroare poporul. Am sustinut un punct de vedere, cu el vom merge mai departe" a aratat liderul democrat-liberal. In ceea ce priveste capacitatea PDL de a reusi sa stranga majoritatea parlamentara necesara pentru impunerea revizuirii Constitutiei, secretarul general al PDL a afirmat ca se vor negocia toate punctele de vedere cu toate partidele parlamentare. La randul sau, prim-vicepresedintele PDL Adriean Videanu a explicat ca pozitia PDL este foarte clara pe acest subiect. "Domnul Cristi Preda a avut o opinie alta decat a PDL", a mai precizat Videanu. Citeste articolul integral pe site-ul Antena 3 !
|
CautareCalculatorJocul ZileiFata ZileiPublicitate |