Oscarul afacerea unei singure tari Subiectele castigatoare country razboiul din Irak si fotbalul americande All-News / 18:31, 09-03-2010 Ora in lumea filmului se da la Los Angeles, in Statele Unite ale Americii. Nu este astfel de mirare ca membrii Academiei de film - actori, regizori, scenaristi si nu numai, americani in marea lor majoritate - au cautat sa rasplateasca prin trofeele Oscar filmele ce au abordat o tema populara sau cu elemente populare printre americani. Slumdog Millionaire a facut exceptie in 2009, insa in 2010 lucrurile au revenit la normal, iar cele mai ravnite cinci trofee au revenit unor pelicule "americanizate", chiar daca doua au fost acordate unor personaje nu foarte populare.Ca un film sa fie nominalizat la Premiile Academiei, conform regulamentului, acesta trebuie sa aiba premiera in Districtul Los Angeles, din California, in anul calendaristic (1 ianuarie - 31 decembrie) ce precede gala de decernare. De exemplu, cel mai premiat film al anului 2010, The Hurt Locker, a aparut pe piata chiar din 2008, insa nu s-a calificat pentru Premiile din 2009 pentru ca a aparut la cinematograf in Los Angeles abia la mijlocul anului 2009. Razboiul Victoria productiei Kathrynei Bigalow a starnit un val de nemultumiri in randul fanilor Na'vi sau al pacifistilor. Chiar daca este un castigator meritoriu in duelul direct cu Avatar pentru "Cel mai bun film", nu putem sa nu recunoastem ca The Hurt Locker face propaganda razboiului din Irak. Intr-o lume politizata ce inconjoara Oscarurile, lectiile de morala ieftina ale lui James Cameron, despre ecologie si inechitabilitatea in razboi, au dat gres in fata americanilor. Iar fosta sotie l-a detronat pe "Regele Lumii", asa cum Leonardo Di Caprio il numise pe Cameron dupa ultimul film mega-scump si profitabil, Titanic. In The Hurt Locker, soldatii britanici sunt o gluma si mor repede, iar teroristii sunt diabolici si isi transforma semenii in bombe umane. In acest timp, soldatii americani salveaza situatia, prin sacrificiu si iscusinta, iar atunci cand dau gres au timp si de un "I'm sorry" pentru unealta dusmanului. Sunt niste eroi, niste modele demne de urmat pentru americani. Iar Academia i-a decorat cu Oscar atunci cand toata lumea se uita la ei. Pe de alta parte, membrii Academiei au mai tras un semnal de alarma. Si acela ca nu sunt pregatiti ca actorii sa fie inlocuiti de personaje generate pe calculator, fara suflet, fara emotii ce pot fi comparate cu cele umane. James Cameron a vrut sa arate lumii ce poate face tehnica 3D si a reusit. Academia l-a rasplatit pentru asta. La nivel vizual, pentru ca la scenariu si interpretare filmul nu a impresionat cu nimic. Fotbalul american si muzica country In privinta actorilor in roluri principale, alegerea membrilor Academiei a fost dificila, dar nu imprevizibila. Meryl Streep, care joaca fabulos rolul Juliei Child, cea care le-a prezentat americanilor bucataria franceza si tehnicile de gatit in anii '60, a fost detronata de o mama a zilelor moderne, interpretata de Sandra Bullock in The Blind Side. Sotie si mama fericita a doi copii, femeie de succes intr-un oras segregationist pana in 1972 (Memphis), Sandra Bullock gaseste loc in inima si in casa ei si pentru un baiat afro-american ce are dificultati la scoala, dar mai ales in viata. Ii cumpara haine, ii ofera un pat si o camera doar ale lui, il adopta, il indruma si il ajuta sa devina un sportiv profesionist in fotbalul american. Aflata la prima drama dupa zeci de comedii romantice, Sandra Bullock nu convinge prin prestatia ei, dar personajul si povestea, ce au la baza fapte reale, au ajutat-o sa urce in topul preferintelor americanilor din clasa de mijloc si apoi in topul membrilor Academiei de Film. Pentru rolul masculin, alegerea s-a facut intre "Luptatorul" (The Wrestler) muzicii country, Jeff Bridges, intre un angajat de top la o firma specializata in concedieri, George Clooney, si Morgan Freeman, in rolul lui Nelson Mandela. Cu vocea lui calda si privirea blanda, Freeman a facut un rol bun in Invictus, dar povestea avea doua defecte: era despre sud-africani si despre un sport pe care americanii nu il inteleg - rugby-ul. George Clooney, pe de alta parte, a avut un rol ingrat in contextul actualei crize economice, iar sarmul si discursurile motivationale nu i-au fost de folos. Astfel ca premiul a ajuns la Jeff Bridges, un cantaret si compozitor de muzica traditionala americana - star pe vremuri, alcoolic la 57 de ani -, care isi castiga traiul cantand la chitara prin diverse baruri din orasele mici ale SUA. Bonus, Jeff Bridges interpreteaza si el cateva melodii, astfel ca reteta Joaquin Phoenix/Reese Witherspoon din "Walk the Line" a avut iar succes. Razbunarea evreilor si generatia McDonald's Singurele premii care au avut poate si sustinerea celorlalti nominalizati la Oscar au fost acordate pentru rolurile secundare, cumva in contrast cu lucrurile care se bucura de simpatia americanilor. Mo'Nique si Christoph Waltz au jucat insa impecabil si au cules cam toate premiile pe care le puteau culege in acest an. Desi rolurile lor sunt negative - mama abuziva si vanator de evrei -, filmele in care cei doi au jucat nu parasesc sfera popularitatii in SUA. "Precious" prezinta necazurile cu care se confrunta unii tineri din familiile de afro-americani. S-a gasit astfel o actrita de culoare, supraponderala si dependenta de hamburgeri si aripioare de pui, careia i s-au aruncat in carca o droaie de alte necazuri: analfabeta, exmatriculata de la scoala, mama la 16 ani cu copil ce sufera de sindromul Down, gravida cu al doilea copil, batjocorita de oameni pe strada, abuzata fizic de mama acasa, violata de tatal ei si totodata al copiilor ei, exploatata si bolnava de sida. Rolul lui Gabourey Sibide nu a starnit suficienta simpatie pentru un Oscar in rol principal, insa mama lui Precious, interpretata fara cusur de Mo'Nique, nu putea sa nu primeasca premiul Academiei. In "Inglourious Basterds", Brad Pitt si-a schimbat accentul si a plecat sa scalpeze nazisti. In mod surprinzator asta nu l-a ajutat nici macar sa fie nominalizat, insa Quentin Tarantino a reusit sa faca un star din Christoph Waltz, premiat pentru rolul opus lui Brad Pitt, acela de vanator de evrei. Oscarurile se dau tot la Los Angeles, in Statele Unite ale Americii. Astfel, ca o concluzie, nu trebuie sa ne miram daca premiile lor nu sunt pe gusturile noastre. Oscarurile au gust de ketchup, rosu ca sangele din Irak. Pigmentate pe alocuri cu muzica country si fotbal. Fotbal suta la suta american. Cornel Preda, Antena3.ro Citeste articolul integral pe site-ul Antena 3 !
|
CautareCalculatorJocul ZileiFata ZileiPublicitate |